MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DEŞEURILOR SOLIDE
DIN JUDEŢUL ARGEŞ
Proiectul vizează partea central-sudică a României, judeţul Argeş. Judeţul are o suprafaţă de 6.826 km2 şi o populaţie de 652.625 locuitori. Valoarea totală a proiectului este de 40 milioane euro. Se va desfăşura pe 8 zone în care sunt implicate 102 localităţi, după cum urmează:
zona 1 – Curtea de Argeş;
zona 2 – Domneşti;
zona 3 – Câmpulung;
zona 4 – Rucăr;
zona 5 – Mioveni;
zona 6 – Albota-Piteşti;
zona 7 – Topoloveni;
zona 8 – Costeşti.
Proiectul este împărţit în două etape. Prima etapă, finanţată prin fonduri ISPA, va cuprinde zonele cu cele mai urgente nevoi din punct de vedere al mediului: Zona Câmpulung, Zona Rucăr, Zona Mioveni, Zona Piteşti, Zona Topoloveni. Celelalte 3 zone rămase - Curtea de Arges, Domneşti şi Costeşti - vor fi incluse în etapa a II-a a proiectului, care va fi finanţată din fonduri de coeziune. In prima etapă vor beneficia 475.900 locuitori, adică 73% din populaţia judeţului Argeş.
Pentru viitorul serviciu de management al deşeurilor se vor selecta prin lictaţie publică, în acord cu legislaţia actuală, minimum 2 - maximum 3 operatori pentru colectare şi transport şi unoperator pentru gestionarea depozitului.
Situaţia existentă
Managementul deşeurilor solide în judeţul Argeş este deficitar din punct de vedere al protecţiei mediului. Nu respectă legislaţia română în vigoare cu privire la protecţia mediului şi nu este în concordanţă cu directivele Uniunii Europene.
În prezent, colectarea şi transportul deşeurilor se face numai în zona urbană a judeţului Argeş (deservind 340.000 locuitori), iar în zona rurală aceste servicii sunt practic inexistente. În municipii şi oraşe, serviciile pentru gestionarea deşeurilor sunt realizate doar de companii specializate şi ADP-urile primăriilor locale.
Actualul depozit ce deserveşte municipiul Piteşti s-a dezvoltat într-o manieră necontrolată începând cu 1952 şi nu este în conformitate cu nici un standard privind sănătatea populaţiei sau protecţia mediului. Acolo se găsesc semnificative cantităţi de levigat care se scurge continuu şi acumulări masive de gaze de fermentaţie apărând permanent fenomenul de autoaprindere ce duce la creşterea poluării aerului şi a riscurilor de sănătate.
Conform situaţiei actuale, depozitele existente în municipiile şi oraşele judeţului Argeş, în marea lor majoritate, au capacitatea de depozitare epuizată, cu excepţia depozitului de la Mioveni, iar în majoritatea localitaţilor prezintă caracter de hazard. Astfel, depozitele existente prezintă:
- risc major asupra sănătăţii umane;
- nu respectă prevederile legislative române şi ale Directivelor Cadru ale Uniunii Europene;
- reprezintă o problemă foarte gravă de mediu în ceea ce priveşte poluarea aerului, poluarea apelor subterane şi poluarea cursurilor de apă de suprafaţă.
Etapele proiectului
Proiectul se va desfăşura în două etape.
Etapa I: se va realiza cu fonduri ISPA de la Uniunea Europeană, nerambursabile în proporţie de 75%, iar restul de 25% prin co-finaţare - împrumut BERD care va fi contractat de Consiliul Judeţean Argeş. Valoarea totală a investiţiei pentru etapa I este de 24.500.000 euro, din care 18.375.000 euro fonduri ISPA.
Obiective:
- închiderea depozitelor de la Câmpulung şi Mioveni prin acoperire cu argilă, geotextil şi strat de ventilare a gazului. Depozitele de la Topoloveni, Rucăr şi din zonele rurale vor fi închise prin transportul deşeurilor la noul depozit de la Albota-Piteşti;
- actualul depozit de la Albota va fi inclus în celula 1 a noului depozit. Capacitatea primei celule va fi de 750.000 mc şi va fi functională pe o perioadă de 5 ani;
- măsura ISPA include stabilimente adiţionale pentru centrele de reciclare ”Puncte verzi de depozitare” (două puncte verzi pentru Piteşti şi câte unul pentru Mioveni şi Câmpulung); de asemenea, se va construi o Staţie de Transfer, cu o suprafaţă de 3.000 mp, la Câmpulung;
- elaborarea unui sistem de colectare selectivă;
- reducerea conţinutului de deşeuri organice prin producerea de compost (staţii de compost în brazde se vor construi la Albota-Piteşti şi Câmpulung);
- dotări corespunzătoare pentru colectare şi transport.
Etapa II: se va realiza cu fonduri de coeziune.
Obiective:
- închiderea depozitului de la Curtea de Argeş prin acoperire cu argilă, geotextil şi strat de ventilare a gazului. Depozitele de la Domneşti şi Costeşti şi cele din zonele rurale vor fi închise prin transportul deşeurilor la noul depozit Albota-Piteşti;
- construirea de staţii de transfer în următoarele zone: Curtea de Argeş şi Costeşti.
Stadiul actual al proiectului
În urma consultărilor serviciilor din cadrul Comisiei Europene, ne-a fost transmis de la Bruxelles draftul Memorandumului de Finanţare a proiectului. Acesta urmează să fie trimis la Comitetul de Management al Consiliului Europei şi semnat până la sfârşitul lunii septembrie a anului 2005.